Președintele CNCD îl contrazice pe ministrul Eduard Novak. „A fost consiliat eronat! Ordinul încalcă legislația UE!”

Președintele CNCD îl contrazice pe ministrul Eduard Novak. „A fost consiliat eronat! Ordinul încalcă legislația UE!”
Ministrul Tineretului si Sportului, Eduard Novak, se adreseaza participantilor la conferinta de presa referitoare la raportul de activitate a ministerului pe primele sase luni ale mandatului sau, marti, 6 iulie 2021, la sediul ministerului din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:

Csaba Asztalos, președintele CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), îl contrazice pe ministrul Eduard Novak.

După ce ministrul Tineretului și Sportului a anunțat că noul regulament care a fost publicat în Monitorul Oficial sâmbătă, 8 iulie, nu încalcă legile Uniunii Europene, Eduard Novak este contrazis de Csaba Asztalos.

Președintele CNCD a reacționat imediat după  Eduard Novak a impus o pondere de minimum 40% a sportivilor români la competițiile naționale, în sporturile de echipă, și îi transmite ministrului Tineretului și Sportului că ordinul acestuia încalcă legislația UE.

Președintele CNCD îl contrazice pe ministrul Eduard Novak

Csaba Asztalos susține că indiferent de tipul de contract pe care sportivii îl semnează, reprezintă o activitate economică care se supune legislației Uniunii Europene.

„Îmi pare rău pentru domnul ministru, a fost consiliat eronat. Activitățile sportive intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii Europene în măsura în care constituite activitate economică. Activitatea sportivilor semiprofesioniști sau profesioniști, care sunt activități salariate, indiferent că le numim contract de muncă sau pe baza unui contract de prestări servicii, intră sub incidența articolului 45 care reglementează libertatea forței de muncă în Uniunea Europeană și care definește conceptul de lucrător. Sportivii profesioniști sau neprofesioniști care prestează un serviciu sunt lucrători și sunt protejați împotriva discriminării. Curtea de Justiție a Uniunii Europene spune că e o formă de discriminare a pune orice tip de cotă unei activități sportive, întrucât cetățenii Uniunii Europene au libertatea să se angajeze oriunde pe teritoriul unui stat membru.

Curtea de justiție a Uniunii Europene nu acceptă această justificare obiectivă, arătând faptul că jucătorii unei echipe naționale pot proveni de la orice club. Se mai spune că echipele de fotbal concurează cu echipe care nu au această restricție și ar intra într-o competiție nedreaptă.

Se mai spune că e adevărat că odată cu libera circulație a forței de muncă va fi o competiție mai mare pe locul de muncă, dar în același timp se deschide oportunitatea ca jucătorul să poată concura pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Acest motiv care a fost la baza ordinului lui Novak a fost desființat. Orice decizie este obligatorie pentru orice stat membru, pentru orice judecător din orice stat membru.

Mă aștept ca la nivelul Ministerului Sportului să existe specialiști pe drept sportiv, pe dreptul Uniunii Europene. Nu înțeleg de ce se insistă pe această abordare care nu are niciun temei juridic. Dacă în Italia se introduc reguli asemănătoare, ce jucători mai transferă din România?

Nu are nicio relevanță ce denumire are contractul dacă se prestează o anumită activitate sportivă.

Se pot cere despăgubiri dacă o echipă suferă daune într-un fel sau altul. Nu spun că scopul nu e unul legitim, să avem un bazin mai larg de selecție pentru echipele naționale, dar sunt niște limite dacă ne-am asumat că suntem în Uniunea Europeană”, a declarat Csaba Asztalos la Fotbal Club.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×